Firea și-a adunat toți oamenii casei în ministerul Familiei: rude, nașa de cununie, foști angajați ai companiilor municipale și salariați la televiziunea lui Pandele

Alina Tarcevschi este nașa de cununie a Gabrielei Firea și a lui Florentin Pandele

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a fost înființat în ianuarie 2022, fiind condus de Gabriela Firea. Abia la mai bine de jumătate de an de atunci, site-ul oficial al instituției a prins contur și au fost afișate informații publice elementare, ca de exemplu cine se află în subordinea fostului primar al Capitalei.

Mai exact, pe site-ul Ministerului Familiei au apărut declarațiile de avere și interese ale demnitarilor și consilierilor cabinetului ministrului, ocazie cu care sunt făcute publice, de asemenea, numele angajaților și funcțiile pe care le ocupă.

De exemplu, iese în evidență numele Alinei Tarcevschi, adusă pe postul de general secretar al Ministerului Familiei, care de altfel este nașa de cununie a Gabrielei Firea și a lui Florentin Pandele și care a ocupat de-a lungul anilor mai multe funcții atât în cadrul Primăriei București, cât și în cadrul companiilor municipale înființate de Firea.

De asemenea, Firea a adunat în jurul ei foști angajați ai companiilor municipale pe care le-a înființat sau angajați ai televiziunii Metropola TV, deținută de Consiliul Local Voluntari, adică orașul unde este primar soțul acesteia, Florentin Pandele.

Anca-Minodora Costin Hendea – secretar de stat în Ministerul Familiei

Domnica-Doina Pârcălabu – secretar de stat în Ministerul Familiei

Izabella-Maria Kacso-Doboly – secretar de stat în Ministerul Familiei

Bogdan-Florin Paraschiv – subsecretar de stat în Ministerul Familiei

Alina Tarcevschi – secretar general al Ministerului Familiei

Alina Tarcevschi este nașa de cununie a Gabrielei Firea și a lui Florentin Pandele. În timpul mandatului Gabrielei Firea, aceasta a ocupat mai multe poziții în cadrul Primăriei București și a companiilor municipale, inclusiv director executiv în cadrul PMB. În decembrie 2020, primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a demis-o pe Tarcevschi din funcția de director executiv adjunct al Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic.

mai mult la :

ziare.com/gabriela-firea/

, ,

Lasă un răspuns